Comuna Vlăsineşti
Prima pagină  •  Primărie  •  Vlăsineştianul  •  Contact
















 
13 octombrie - Ziua Informării Preventive
13 octombrie - Ziua Informării Preventive
Fiți responsabili! Oferiți un cămin sigur copiilor dumneavoastră!Document
În luna august, trei copii din orașul Săveni, au fost lăsați singuri, dormind, în casa părintească, unde ardea o lumânare. Materialele combustibile din apropiere s-au aprins de la flacăra lumânării. În scurt timp, bunurile din întreaga încăpere au luat foc. Doar prezența de spirit a vecinilor, care au intervenit și i-au scos pe micuți din locuința cuprinsă de flăcări, a prevenit o tragedie. Din fericire au scăpat teferi, însă incendiul le-a distrus casa și bunurile pe care le aveau.
O clipă de neatenție poate distruge un cămin! De aceea este foarte important să ținem cont de câteva sfaturi simple, dar foarte utile:
🗣️ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu
au acces;
🗣️ înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu
răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă;
🗣️ nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare și/sau aparate
electrice aflate în funcțiune;
🗣️ țineți copiii departe de locul unde gătiţi - aragaz, sobă;
🗣️ nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte.
Exemplul celor mari cu privire la folosirea focului în prezența copiilor contează foarte mult în educarea lor. Pe măsură ce cresc, copiii trebuie învățați cum să utilizeze sursele de foc și cum să se comporte în situații de pericol.
13 octombrie - Ziua Informării Preventive