Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Obiceiuri și datini

Șezătorile Iernii Vlăsinești

Sub edgida Consiliului Județean Botoșani, a Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și a Primăriei Comunei Vlăsinești, duminică 24 februarie, în localul Căminului Cultural din satul SÎRBI, recent reabilitat, modernizat și dotat la nivelul unei adevărate case de cultură, s-a desfășurat cea de a XXIII-a ediție a tradiționalelor manifestări ȘEZĂTORILE IERNII. În prezența unui foarte numeros public, pe scena care imita o spațioasă cameră țărănească de altădată, împodobită cu superbe obiecte de valoare artistică și etnografică, au evoluat: elevii școlii din localitate, îndrumați de învățătoarea Aurica Belecciu, cu dramatizarea poveștii: „Soacra cu trei nurori”, de Ion Creangă; membrii Ansamblului folcloric „HORA” și multe gospodine întruniți la „Șezătoare”, cu câte ceva de lucru (împletitură, cusături, tors, depănat, țesut, ales la război…) cu glume ghicitori, proverbe și strigături, cu cântece și buni de joc; trupa ICARUS, câștigătoarea premiului FOREVER FOLC-2011, categoria „Cel mai bun tânăr artist”, în alternanță cu poeți botoșăneni veniți la întâlnire cu vlăsineștenii: Nicolae Corlat, Vasile iftimie, Cristina Șoptelea și Mircea Oprea. În încheierea programului, un grup de tineri și-au prezentat proiectul „EXIST…DECI COMUNIC ȘI MĂ IMPLIC” din cadrul Programului European „TINERET ÎN ACȚIUNE”. D-l prof. ION ILIE, directorul Centrului de Creație, prezent la această serbare vlăsineșteană.

 

Ansamblul Folcloric „Hora” Vlăsineşti

La iniţiativa inginerului Lucian Trufin, primarul comuneiă, primarul comunei Vlăsineşti, consiliul local al acestei istorice unităţi administrativ-teritoriale de pe valea Başeului şi cu vechi tradiţii folclorice, în luna aprilie, 2009, a hotărât înfiinţarea unui ansamblu artistic de interpreţi vocali, instrumentişti şi dansatori, care să perpetueze zestrea de cântec şi vers popular, muzica lăutărească şi dansul tradiţional, lăsate drept moştenire de înaintaşi, pe care inspirat l-a şi botezat HORA.
O bună parte din tinerii dornici să urce pe scenă erau mai demult „în aşteptare”, la data aceea, iar de instruirea celor trei formaţii preconizate a se constitui s-a oferit să se ocupe d-l Mihai Crap, pe-atunci director al Casei de cultură din Săveni, care la scurtă vreme, avea să devină şi referent cultural în cadrul Primăriei Vlăsineşti.

A continuat selectarea componenţilor celor trei formaţii artistice, pe baza unor teste de aptitudini / probe practice, şi, după câteva zile au şi început repetiţiile, cu repertorii adecvate atât debutului scenic cât şi spectacolului adresat marelui public şi competiţional.

Şi la toate şedinţele de pregătire, de-a dreapta instructorului, a stat primarul, emulul acestuia, prezent, de asemenea, şi la toate reprezentaţiile ansamblului, oriunde au avut, apoi ele loc. Şi nu a au fost puţine…
Mai frecvente au fost primele, preponderent, pe scenele locale; au urmat serii de spectacole în deplasare – din aproape în departe – şi nu au întârziat angajările competiţionale, soldate cu tot mai mari succese.

Despre ascensiunea spectaculoasă a acestui ansamblu vorbesc elocvent numeroasele diplome şi trofee care i s-au conferit în cadrul festivalurilor zonale, judeţene şi naţionale, dar şi internaţionale, la care a participat până în prezent: Trofeul Festivalului Interjudeţean de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, „Din străbuni, din oameni buni” – Botoşani, 2009; Trofeele aceluiaşi festival, „După datina străbună” – Cumpăna, jud. Constanţa, 2009 şi „Marmaţia” – Sighetul Marmaţiei – Maramureş, 2012; Trofeul Festivalului Folcloric „Aşa-i jocul neamului” – Vârful Câmpului – Botoşani, 2010; Premiul III, pentru solista Elena Cazacu, la Festivalul Internaţional ”Constelaţie muzicală”, din Republica Moldova, 2011 şi menţiunea specială pentru solistul Petrică Braer la acelaşi festival, şi, în ziua de 8 sept. 2011, i s-a conferit, pentru a treia oară, consecutiv, Trofeul Festivalului „Serbările pădurii” – Vorona, Botoşani.

Ultima actualizare: 14:38 | 18.05.2023

Sari la conținut